*Sangele nu minte*

Incepand de azi, o sa scriu si eu o alta "poveste", este o prostie, stiu, dar nu imi pasa. Sper sa va placa. Si de asemenea, sper sa am timp sa postez cat mai des.

Cine ar putea crede ca o dimineata banala de toamna poate schimba cursul unei vieti? Picaturi mari si rotunde, neasteptat de simetrice, se prelingeau lenese de-a lungul ferestrelor mansardei Denisei, insa ea era prea ocupata sa le observe. Desi era deja ora noua, vremea mohorata o tinea inca in pat pe fata. Telefonul mobil ii era aruncat intr-un colt si cateva carti zaceau deschise pe noptiera; se pare ca iarasi adormise visand la Bella si Edward, eroii ei preferati.
Pe langa alte cateva lucruri, Denisa nu adora nimic mai mult decat sa stea comfortabil in pat, incercand sa isi puna ordine in ganduri. Mereu simtise ca ii lipseste ceva, insa niciodata nu putea afla ce. Cu cat parea ca se apropie mai mult de miezul problemei, cu atat nucleul se departa, astfel incat niciodata nu gasea o explicatie plauzibila pentru starea in care se afla. Meditand linistita in patul ei, adormi din nou, parca numai pentru o clipa. Insa, in acea fractiune de secunda, avu un vis, sau mai bine zis, ii aparura in minte cateva fragmente de imagini: o fata si un baiat, ambii imbracati in alb, stand intr-un leagan. Fata era – surpriza – chiar ea!, iar baiatul, un brunet necunoscut. Aproape instantaneu, Denisa deschise ochii si constientiza cu stupoare ca, in visul ei, cei doi se sarutau. Insa oricat de mult incerca sa isi aminteasca niste repere, nu putea sa isi dea seama cine era baiatul sau macar daca il vazuse vreodata.

“Prostii…ce baiat? Ce sarut? Am altele mai bune de facut…”

Cand o fata ar visa asa ceva, poate ca ar deveni visatoare, insa nu si Denisa...

Aii... deja imi place :]
Imi place descrierea...e cam micuta prima parte...in fine, nu stiu ce sa zic decat..imi place si next

Hm , miros ceva cu vampirir ;-?
whatever , sigur ca astept Next`u :]]

Okay, m-am apucat sa citesc.
A, deci, daca nu te referi strict la tine, e mai bine sa fie un personaj fictiv (oricum este un personaj fictiv) si sa nu dai numele adevarat, sa dai un alt prenume. E okay si asa, pentru ca oricum e fictiune, but... mai bine sa nu stie lumea din ce anume te-ai inspirat, doar asa ca sa mentina misterul stii, e mai interesant asa.

Asa... Baiatul stiu cine e. Ai avut visul asta mai demult? In orice caz, e misto (nu visul, ci ce ai scris).
Misto. Next.

Multumesc pentru aprecieri. Aici e si next-ul. xD

Problema nu era personalitatea ei, uneori atat de complicata, incat era cu greu inteleasa pana si de cele mai bune prietene ale ei, ci gustul suferintei, pe care il mai resimtea si acum din cand in cand. Desi avusese parte de o copilarie fericita, spre adolescenta lucrurile o luasera complet razna. Certurile tot mai dese cu mama ei nu erau deloc benefice, iar criticile permanente nu faceau decat sa o inversuneze si mai tare impotriva lumii. Adesea, se simtea neinteleasa si abandonata de toti, insa aproape ca accepta asta fara prea mare regret. Nu era nici invidioasa, nici nu isi dorea pe ascuns lucruri la care ar fi visat toate fetele de 15 ani. Insa, sa nu cumva sa credem ca Denisa era o persoana rationala, ancorata 100% in realitate, al carui unic tel era sa urmeze niste tipare bine stabilite de norme morale.

Era, s-ar putea spune, un om ce ar fi fost considerat normal In alte timpuri, insa in prezent era vazuta ca fiind putin ciudata. Nu era adepta niciunui curent dubios, nici nu asculta muzica <emo>, iar negrul il detesta. Poate pentru ca avea curajul sa fie ea insasi intr-o lume plina de xeroxuri, era de multe ori etichetata.

Insa visa si ea la cateva lucruri... Un timp de abandon total valurilor marii sau chiar ale unui ocean, atingerea unui curcubeu si, in zilele ei bune, chiar se incumeta sa isi imagineze cum ar fi ca toata lumea sa ii aprecieze muzica. Pasiunea ei pentru chitara era mostenita tocmai de la unchiul ei, din cate auzise. Insa ea nu credea deloc in asa ceva, fiind convinsa ca daca va reusi vreodata sa se afirme, va fi numai prin intermediul fortelor sale.

Si, in plus de asta, tot ceea ce tinea de familie o dezgusta. De cand incepuse sa constientizeze ca viata nu e chiar atat de roz precum casuta papusilor Barbie, Denisa nu se mai simtea prea atasata de familia ei. Raceala provenea mai mult din faptul ca toti erau obisnuiti sa o priveasca ca pe un pion pe tabla lor de sah si nu ca pe o fiinta cu vointa proprie. De cand mama ei incepuse sa ii impuna anumite lucruri, fata se impotrivi, fiind mereu impotriva curentului. Niciodata nu facea ceea ce i se spunea, desi uneori si-ar fi dorit, insa nu putea risca sa fie prinsa intr-un joc ce ar fi facut-o vulnerabila.

Pana si apropiatii ei o considerau straina, prin felul rece si ciudat in care ii privea uneori. La o prima vedere, ar fi parut o persoana de piatra, pe care numai mari greutati au putut-o schimba in asemenea masura. Si, intr-adevar, asa era, caci Denisa suferise mult in ultima vreme.

Mda, incep cu greselile.
"a carui unic tel " - E vorba despre o fata, deci spui "al carei unic tel"
" fata se impotrivi, fiind mereu impotriva curentului" - Se repeta suparator, plus ca nu cred ca e folosit corect acolo "impotrivi". Mai bine "impotrivise" si, oricum, ar fi trebuit sa inlocuiesti verbul asta sau sa te exprimi in alt mod, ca sa nu se repete suparator.

Hm, daca nu te-as cunoaste, nu as intelege ce ai scris acolo. XD... Mi-e lene sa gandesc. Noroc ca te cunosc.

Okay, hm... Deci "Denisa" nu are parte de un trai prea bun. Nasol...
In fine, nu mai stiu ce sa comentez.
Next.

Ma bucur ca mi-ai folosit numele, ma simt mandra :]]
La prima vedere pare foarte interesant, astept nextul ^^